Egal patruzeci de straturi de Doboş

Dacă nu ți-ai făcut încă planurile, te putem ajuta cu deliciile pe care le regizăm în această perioadă.

Poți comanda cozonaci, pască, prăjituri, torturi sau bunătăți sărate în magazinele Prospero, până pe 15 Aprilie. Iar noi vom avea grijă ca ele să fie așa cum îți dorești și cum le știi: din ingrediente adevărate, fără mixuri, premixuri, conservanți sau coloranți, acordând totodată grijă suplimentară măsurilor de igienă şi siguranţă alimentară.

Încercăm să diminuăm timpul petrecut la cumpărături înainte de Paşte, de aceea comenzile vor fi pregătite pentru o ridicare rapidă. Recomandăm plata cu cardul, doar aşa putem să ne apropiem de recordul de la pit stop al celor de la Ferrari. Veni, plată card, vici.

Un membru al echipei noastre va prelua și preda comenzile în fiecare magazin, ca să nu fie nevoie să aștepți prea mult. În plus, dacă vei comanda prăjituri și patiserie, vei putea adăuga şi pâine pe comandă, pentru a fi şi mai sigur că vei avea pâine bună cu maia naturală pe masa de sărbători.

Serviciul de livrare la domiciliu va fi disponibil şi înainte de Paşte. Vineri (17 Aprilie) programul de livrare este de dimineaţă până spre ora 20:00, iar Sâmbătă, 18 Aprilie, încercăm să livrăm toate deliciile până la ora 17:00. În ambele zile vom livra în limita capacităţii de distribuţie (vă anunţăm când nu se mai pot lua comenzi pentru livrări), iar Sâmbătă vom livra doar comenzile care conţin produse de cofetărie.

Detaliile şi comenzile se preiau tot la numărul de telefon 0758 079 189 sau pe comenzi@prospero.ro. Produsele dintre care puteţi alege sunt mai jos. Cele mai căutate delicii sunt şi de această dată Doboşul Prospero (40 de straturi, fără a mai socoti şi capacul de caramel), Pasca premium, cozonacii tradiţionali sau cei moldoveneşti, şi torturile de referinţă ale cofetarilor prosperieni: Bezea şi nuci, Ciocolatos şi Nina cake.

Dă-ne un semn la prosperofonul 0758 079 189, avem formulare de comandă şi nu ne este frică să le folosim.

Sărbători liniștite şi numai gânduri bune de la toată echipa Prospero!

PS: playlistul nostru de pe ►Spotify este la locul lui. Până când ne putem reîntâlni cu toţii, daţi un play hotărât la “We’ll meet again” (Vera Lynn).