E oficial, e cald, te invităm la înghețată: află tot ce trebuie să știi despre deliciul cel mai așteptat al verii la Prospero și unde poți încerca aromele care îți fac cu ochiul.
De ce e atât de bună înghețata? Nu știm dacă am reuși vreodată să terminăm lista de motive pentru care ne place atât de mult, dar putem să spunem cum încercam noi să o facem mai bine.
Cel mai important, facem totul de la zero, cu lapte, frișcă, ouă, unt, zahăr și mai ales cu fructe adevărate. Alune adevărate, fistic adevărat, cocos adevărat, ai înțeles ideea.
De aici vine și partea de “artizanal” din înghețata Prospero, deși se întâmplă să vezi cupe de înghețată fistichii prin oraș care își spun artizanale dar de fapt au-în cel mai bun caz-doar un stabilizator în bază, emulgator și paste aromatizante în loc de fructe. Cel mai bine, o întrebare te poate lămuri dacă înghețata ta a crescut în copac sau nu.
Ce arome poți găsi la Prospero? Pentru că depindem de ingrediente proaspete și de sezon, sortimentele diferă. Printre altele, poți găsi: vanilie, nucă, ciocolată neagră veritabilă, fistic, alune de pădure, migdale, cafea, cocos, mango, afine, zmeură, mure, coacăze, pepene, smochine și alte minunății. Anul acesta pregătim special înghețată cu aronia bio, un super-fruct cu proprietăți antioxidante și beneficii multiple pentru sănătate.
Cum să te oprești din savurat/ gândit/ poftit/ iubit înghețata? Aici chiar că nu am găsit răspuns. Probabil aștepți să vină iarna sau ceva de genul.
În ce magazine găsesc înghețata Prospero? Momentan, aromele tale preferate pot fi degustate în următoarele magazine: Lidia, CBC, Gheorghe Lazăr, Sala Olimpia, Operei, Soarelui și ISHO.
Pot să iau înghețată și pentru acasă? Sigur! Avem cutii termoizolante, pentru ca înghețata să ajungă la pofiticioşi în forma cea mai bună.
O poți servi ca desert, iar la petrecerile cu copii e cel mai așteptat invitat: cei mari sunt liniștiți pentru că nu conține bazaconii sau coloranți, iar de cei mici nici nu trebuie să mai zicem.
Te așteptăm!
19 / 12 / 2021
Orare speciale de sărbători 2021
Află când e deschis la sfârșit de an magazinul tău preferat Iar pentru că știm că vrei să-ți ușurezi cât mai mult viața în această perioadă, îți oferim opțiunea de a comanda îmbietoarele produse de sezon în oricare dintre magazinele noastre. Astfel…
11 / 12 / 2021
Comenzi pentru Crăciun 2021
Te uită cum coace Decembre Spre cuptorul cu turtă dulce priveşte Mai spune s-aducă şi Doboş Şi pâinea Bunicii s-aud cum dospeşte Au mai rămas două săptămâni până la Crăciun (şi chiar mai puţin până la Festivus) dacă nu ți-ai făcut încă planurile,…
17 / 04 / 2021
Comenzi pentru Paste 2021
Echipa Prospero e la datorie şi de Paşte şi te poate ajuta cu deliciile pe care le regizează în această perioadă. Poți comanda cozonaci, pască, prăjituri, torturi sau bunătăți sărate în magazinele Prospero, până pe 27 Aprilie 2021. Iar noi vom avea…